26 de filtre ale Poliției, în Brăila! Amenzile au însumat 19.899 lei!

politie chiscani
În perioada 07 - 13 februarie, polițiștii brăileni au acționat pe principalele artere rutiere de intrare/ieșire în/din municipiul Brăila, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor infracţionale și reducerea accidentelor rutiere.Zilnic, polițiștii brăileni acţionează, în sistem integrat, pe principalele artere rutiere de intrare în municipiul Brăila, cu efective din cadrul formaţiunilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi acţiuni speciale.Aceștia desfăşoară acţiuni specifice pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum şi a celor urmărite în temeiul legii.De asemenea, polițiștii rutieri au ca principal obiectiv și reducerea numărului accidentelor rutiere cauzate de încălcarea de către conducătorii de vehicule a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.Astfel, în perioada 07 – 13 februarie, polițiștii au efectuat 26 de filtre, ocazie cu care au constatat două infracțiuni și 63 de contravenții, pentru care au aplicat amenzi, în valoare totală de 19.899 lei, dintre care 55 pentru nerespecarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 8 la alte acte normative.De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













