46 de brăileni nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței

46 de brăileni nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței
Polițiștii brăileni au verificat 20 de societăți comerciale și au controlat 147 de vehicule
Luni, 26 aprilie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Astfel, au fost desfăşurate 14 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 20 de societăți comerciale și au controlat 147 de vehicule, 40 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 28.250 de lei.
Dintre acestea, 46 au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, valoarea amenzilor fiind de 25.750 de lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:12 - Cristian Pomohaci, încă un mandat de arestare preventivă! Este cercetat acum și pentru trafic de droguri de mare risc
- 16:41 - Drona din Constanța s-a „plimbat” 7 kilometri prin port fără să fie deranjată de nimeni. Detaliul care stârnește controverse
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














