A fost prins de polițiști cu 360 kg de aluminiu în mașină! Șoferul a fost amendat iar marfa confiscată!

fier-vechi-fer
În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni l-au depistat pe un bărbat în timp ce transporta deșeuri neferoase, fără a deține documente legale
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.Pe timpul activităţilor au fost controlate 13 societăţi comerciale, legitimate 69 de persoane, oprite în trafic şi controlate 59 de autovehicule, 20 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.La data de 20 februarie 2019, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila l-au depistat, pe Calea Galați, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce transporta cu un vehicul cantitatea de 360 kg de aluminiu, fără a deține documente de proveniență.Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 500 de lei, iar marfa a fost confiscată și lăsată în custodia unei societăți de profil, pe bază de proces-verbal, conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











