A intrat cu autoturismul în refugiul de tramvai de la Piața Concordiei

A intrat cu autoturismul în refugiul de tramvai de la Piața Concordiei
Șoferul a fost transportat la spital
Joi dimineață, în jurul orei 07:00, un șofer italian, în vârstă de 73 de ani, care are afaceri în Brăila, a intrat cu autoturismul marca Renault în refugiul de tramvai de pe Calea Călărașilor, din stația Piața Concordiei.
Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabil umed. Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 73 de ani, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, dinspre Bulevardul Independenței, după intersecția cu strada Griviței, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul volanului lovind refugiul de tramvai.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











