Accident cu 6 victime pe raza localității Mihai Bravu

Accident cu 6 victime pe raza localității Mihai Bravu
Victimele au vârste cuprinse între 8 și 55 de ani
Accidentul, soldat cu 6 victime, a avut loc în localitatea Mihai Bravu.
Joi, în jurul orei 15:45, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Spiru Haret, în timp ce conducea o mașină pe DJ 212, pe raza localității Mihai Bravu, dinspre Brăila către Constanța, la intersecția cu DJ 211B, ar fi acroșat un alt autoturism, care s-ar fi aflat în depășirea sa, condus de un tânăr de 26 de ani, din localitatea Mihai Bravu. În urma impactului, ambele vehicule au ieșit în afara părții carosabile, iar primul autoturism s-a răsturnat.
Evenimentul s-a soldat cu vătămarea corporală a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 8 și 55 de ani. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:25 - Procurorii din Constanța, anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













