Acțiuni ale polițiștilor brăileni pentru reducerea riscului rutier

Acțiuni ale polițiștilor brăileni pentru reducerea riscului rutier
Polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.175 de lei
Sâmbătă, 30 octombrie a.c., în intervalul orar 15.00-21.00, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Orașui Ianca și Secției 4 Poliție Rurală, au acționat pe raza de competență, în județul Brăila, în zonele cu risc rutier ridicat. Acțiunea a avut drept obiective reducerea victimizării prin accidente rutiere, menținerea unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere publice, precum și respectarea măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea Covid-19.
Astfel, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.175 de lei. Dintre acestea, 38 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002, respectiv 3 sancțiuni pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 sancțiuni pentru neportul centurii de siguranță, 7 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, o sancțiune a fost aplicată unui pieton și o sancține pentru lipsa inspecției tehnice periodice.
Alte două sanțiuni contravenționale au fost aplicate pentru abaterile săvârșite de conducătrii auto în regim taxi, conform prevederilor Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. De asemenea, alte 6 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar restul de 14 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte abateri.
Polițiștii au reținut și 3 permise de conducere, pentru conducerea sub influența alcoolului și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Totodată a fost consatattă și o infracținue la regimul rutier.
În ziua de 30 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Tulcea, în timp ce conducea un vehicul, pe DN 22, pe raza comunei Grădiștea. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 11:21 - Ninel Peia cere anchetă la vârful MAE după scandalul repatrierii românilor din Dubai. Ce conține solicitarea adresată lui Nicușor Dan
- 10:59 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai. Apel disperat către autorități
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











