Acțiuni ale polițiștilor în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ
Acțiuni ale polițiștilor în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ
Polițiștii au controlat 12 autoturisme, dintre care 4 microbuze școlare
Astăzi, 30 septembrie a.c., în intervalul orar 07.30-11.00, poliţiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței și respectiv Secției 5 Poliție Rurală Viziru au acționat pe raza de competență a Poliției Orașului Însurăței și comunele arondate secției, în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În acest sens, polițiștii au desfășurat activități, cu precădere, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, dar și a faptelor de încălcare a a ordinii și liniștii publice, în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, polițiștii au acționat și pentru verificarea gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Astfel, polițiștii au controlat 12 autoturisme, dintre care 4 microbuze școlare, ocazie cu care au testat conducătorii auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
De asemenea, polițiștii au legitimat 18 persoane și au efectuat controale în zona adiacentă și în incinta a 9 unități de învățământ, amplasate în zona de competență, ocazie cu care s-a relaționat cu factorii de conducere ai acestor unități școlare.
Activitatea efectuata a avut un caracter preventiv și a vizat determinarea persoanelor să respecte măsurile sanitare în vigoare.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește siguranță școlară.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











