Acțiuni pe timp de noapte ale polițiștilor rutieri brăileni. Patru permise de conducere reținute

Acțiuni pe timp de noapte ale polițiștilor rutieri brăileni. Patru permise de conducere reținute
Conducea băut un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila
În noaptea de 13 spre 14 mai a.c., în intervalul orar 22:00-06:00, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Astfel, polițiștii au acționat pe raza de competență a Poliției Municipiului Brăila în scopul creșterii vizibilității poliției în stradă și reducerea riscului rutier.
Depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv, și care reprezintă un real pericol pentru toți participanții la trafic a fost unul dintre obiectivele polițiștilor în cadrul acțiunii, fiind efectuate 128 de testări cu aparatele etilotest și 4 testări cu aparatul drugtest.
Astfel, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, 5 dintre acestea pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 4 pentru nerespectarea vitezei legale, două pentru conducere agresivă, una pentru alcool și 12 pentru alte abateri, în valoare totală de 7.830 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, au retras 2 certificate de înmatriculare și au constatat în flagrant delict o infracțiune.
În noaptea de 14 mai a.c., în jurul 03:10, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











