Agent de pază prins de polițiști dormind în post

Agent de pază prins de polițiști dormind în post
Amendat cu 2000 de lei
În noaptea de luni spre marți, în intervalul orar 23.00 - 03.00, poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au efectuat verificări cu privire la modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Polițiștii au efectuat controale la 29 de obiective (unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, unităţii sanitare şi cazinouri), context în care au fost controlaţi 27 agenţi de pază.
Printre obiectivele avute în vedere de poliţişti, a fost modul în care agenţii de pază sunt pregătiţi să execute sarcinile prevăzute în fişa postului.
La unul dintre obiectivele controlate în municipiul Buzău, paznicul a fost depistat dormind în post, deşi ar fi trebuit să vegheze la securitatea unităţii.
Împotriva agentului de pază a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
În uma controlului la un alt operator economic, polițiștii au constatat că societatea nu a dotat cu uniformă şi însemne distinctive agenţii proprii de securitate, conform acelorași prevederi legale. În acest sens a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 2000 lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News












