Amenzi aplicate de Poliția Locală pentru nerespectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila

Amenzi aplicate de Poliția Locală pentru nerespectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila
16 persoane amendate de Poliția Locală Brăila
În perioada 01.04.2022 – 07.04.2022 polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila.
Este vorba despre 16 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 68 de ani, depistate în timp ce aruncau tot felul de deșeuri pe domeniul public, pe str. Roșiorilor, Calea Călărașilor, str. Împăratul Traian, Aleea Margaretelor, Aleea Învățătorilor, str. Decebal sau pe B-dul Dorobanților. Acestea au fost sancționate contravențional cu suma totală de 16.000 lei.
În cel mai recent caz, de pe str. Roșiorilor, o persoană în vârstă de 66 de ani a fost surprinsă în timp ce arunca pur și simplu, la colțul străzii, gunoiul care rezultase în urma curățeniei efectuate în garajul proprietate personală.
De asemenea, alte 7 persoane au fost surprinse consumând semințe de floarea soarelui și aruncând cojile pe jos pe Calea Galați și pe Aleea Mecanizatorilor, în cauză fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.000 lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













