Asigurări false descoperite de polițiștii de frontieră brăileni

1661938627316-asigurrifalsedescoperitedepoliitiidefrontierbrileni-S4
Șoferul a declarat că nu are cunoştinţă despre autenticitatea acestora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, efectuează cercetări în cazul unui cetățean român, care a prezentat la control asigurări false, originalele fiind emise pentru un alt mijloc de transport aparţinând aceleiaşi societăţi.
Marți, 30 august a.c., în jurul orei 21.00, s-a prezentat pe sensul de intrare în P.P.F. Zona Liberă Brăila, un cetățean român, în vârstă de 66 ani, la volanul unui ansamblul rutier, format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, înmatriculat în România, pentru care a prezentat în cadrul efectuării formalităților de control două asigurări, o carte internaţională de asigurare pentru autovehicule şi un contract de asigurare de răspundere civilă RCA.Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurărilor, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentele sunt falsificate, originalele fiind emise pentru un alt mijloc de transport aparţinând aceleiaşi societăţi, iar capul tractor nu este asigurat.În legătura cu cele constatate, cetățeanul român a declarat că este doar angajat la firma de transport şi nu are cunoştinţă despre autenticitatea acestora, el primindu-le pe telefon în dimineaţa zilei de 30 august când a plecat din Bucureşti.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnatuă privată și uz de fals.Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











