ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE MAE. GREVĂ DE 24 DE ORE PE UN AEROPORT DIN BELGIA

ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE MAE. GREVĂ DE 24 DE ORE PE UN AEROPORT DIN BELGIA
Unele zboruri vor fi anulate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează, sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că joi, 12 septembrie, pe aeroportul Charleroi va avea loc o grevă de 24 de ore.
"Pentru ziua de joi, 12 septembrie 2024, conducerea aeroportului Charleroi a anunţat o grevă de 24 de ore, ce va afecta operaţiunile pe acest aeroport. În acest context, capacitatea operaţională a aeroportului va fi redusă, iar unele zboruri vor fi anulate. Greva vizează majoritatea funcţiilor operaţionale ale aeroportului (bagaje, check-in, realimentarea aeronavelor)", se precizează într-un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe.
Pasagerii sunt sfătuiţi să verifice starea zborurilor pe site-urile companiilor aeriene.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Bruxelles: +32(0)497428663, mai menţionează Ministerul Afacerilor Externe.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:07 - Accident deosebit de grav în județul Brăila. Două femei au murit, iar un bărbat a fost rănit în urma impactului dintre o mașină și un TIR
- 14:50 - Donald Trump cere grațierea imediată a lui Netanyahu
- 13:46 - Parchetul păstrează secretul privind dosarul finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan
- 13:13 - Premieră în instanță: bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru agresarea unui medic în timpul serviciului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











