Au început înscrierile la Simpozionul de Artă Plastică- Tabăra de pictură

Au început înscrierile la Simpozionul de Artă Plastică- Tabăra de pictură
Tema ediției din acest an este "Cămaşa cu altiţă"
Înscrierile la Simpozionul de Artă Plastică - Tabăra de pictură, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila și dedicat elevilor din clasele V-VIII din toată ţara, au început luna aceasta şi se vor încheia pe 9 iunie.
Tabăra de Artă Plastică are două secţiuni, Pictură şi Desen, iar tema ediţiei din acest an este "Cămaşa cu altiţă".
Participanţii trebuie să trimită până pe 9 iunie, la adresa de email [email protected], lucrarea aferentă secţiunii alese, cu respectarea specificaţiilor din regulamentul de desfăşurare a evenimentului.
"Simpozionul este dedicat împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO. Simpozionul este un eveniment competitiv care dezvoltă cunoştinţele, gustul estetic şi deprinderile artistice ale elevilor; stimulează potenţialul artistic şi creativ al elevilor, antrenându-le în acelaşi timp imaginaţia, concentrarea şi capacitatea de sinteză; descoperă şi promovează noi talente; promovează originalitatea în creaţiile personale", potrivit Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila.
Premiile acordate fiecărei secţiuni (Pictură şi Desen) sunt următoarele: Premiul l - 400 lei, Premiul II - 300 lei, Premiul III - 200 lei, Menţiunea I - 100 lei, Menţiunea II - 100 lei, Menţiunea III - 100 lei.
Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii accesând site-ul sau pagina de Facebook ale Centrului de Creaţie Brăila.
Jurizarea va avea loc în perioada 13-16 iunie, câştigătorii urmând să fie anunţaţi online şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Centrul.de.Creatie.Braila , în data de 23 iunie 2023.
Simpozionul de Artă Plastică - Tabăra de pictură este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











