AVERTIZĂRI DE INUNDAȚII EMISE DE INGHA PENTRU MAI MULTE JUDEȚE DIN ȚARĂ

AVERTIZĂRI DE INUNDAȚII EMISE DE INGHA PENTRU MAI MULTE JUDEȚE DIN ȚARĂ
INHGA a emis o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă până sâmbătă dimineață
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, 6 iunie, o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă până sâmbătă dimineață, 7 iunie, ora 8:00. Avertizarea vizează mai multe râuri din cinci județe, unde sunt așteptate scurgeri importante pe versanți, viituri rapide și creșteri semnificative de debite, cu posibilitatea depășirii cotelor de apărare.
Zonele afectate de Codul portocaliu includ: Râurile Jiu, Motru, Argeș, Dâmbovița, Ialomița și Prahova, pe anumite sectoare, în județele Gorj, Mehedinți, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
Conform hidrologilor, fenomenele periculoase se pot manifesta cu intensitate sporită în județele Gorj și Dâmbovița, mai ales pe râurile mici din zonele vizate.
Totodată, INHGA a emis și o avertizare Cod galben de viituri, valabilă în intervalul 6 iunie, ora 12:00 – 7 iunie, ora 12:00. Aceasta vizează numeroase cursuri de apă din regiunile Transilvania, Moldova, Crișana, Oltenia și Muntenia, incluzând râuri precum Someșul Mic, Arieș, Mureș, Bega, Timiș, Cerna, Dunărea, Desnățui, Olt, Vedea, Buzău, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna și Jijia.
Județele vizate de Codul galben includ: Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Harghita, Covasna, Brașov, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani și Iași.
Autoritățile recomandă populației din zonele afectate să urmărească avertizările hidrologice și să adopte măsuri preventive, în special în zonele cu risc crescut de inundații.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














