Bijuterii confiscate de polițiști

Bijuterii confiscate de polițiști
Administratorul societății cercetat pentru comerț ilicit cu materiale prețioase
La data de 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu inspectori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila au organizat și desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Brăila, pentru prevenirea și combaterea contrabandei, evaziunii fiscale și a comerțului ilicit cu metale și pietre prețioase.
Astfel, a fost identificată o societate comercială, pe raza municipiului, ce avea expus spre comercializare patru brățări, un lanț cu pandantiv și o pereche de cercei purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Bijuteriile, în valoare de aproximativ 9.300 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Pe numele administratorului societății comerciale a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:41 - Drona din Constanța s-a „plimbat” 7 kilometri prin port fără să fie deranjată de nimeni. Detaliul care stârnește controverse
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 15:25 - Procurorii din Constanța, anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














