CĂLIN GEORGESCU AFLĂ ASTĂZI DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR. SUTE DE OAMENI L-AU SUSȚINUT ÎN FAȚA TRIBUNALULUI

CĂLIN GEORGESCU AFLĂ ASTĂZI DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR. SUTE DE OAMENI L-AU SUSȚINUT ÎN FAȚA TRIBUNALULUI
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, află marți dacă scapă de controlul judiciar impus de procurori.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, află marți dacă scapă de controlul judiciar impus de procurori. Tribunalul București analizează contestația depusă de avocații săi, care consideră că măsura este nejustificată și că probele din dosar nu susțin acuzațiile.
Sute de români, veniți din toate colțurile țării și chiar din diaspora, s-au adunat în fața instanței pentru a-l susține. Mulțimea a scandat lozinci precum „Justiție, nu corupție!” și „Călin Georgescu președinte!”, cerând anularea controlului judiciar și acuzând sistemul că încearcă să îl blocheze politic.
Unii dintre susținători au transmis, prin intermediul presei, că și-au pus speranțele în Georgescu pentru o schimbare reală în România. „Vrem adevăr, dreptate, vrem președintele ales de popor”, a declarat o femeie aflată la fața locului. Alții au vorbit despre nevoia unei justiții independente și au cerut curaj din partea judecătorilor.
În zona Tribunalului București, jandarmii au fost mobilizați încă de dimineață, iar gardurile de protecție au fost montate pentru a gestiona fluxul de persoane.
Dosarul în care este vizat Călin Georgescu a fost analizat anterior de Judecătoria Sectorului 1, care a decis, pe 7 iulie, menținerea măsurii preventive pentru încă maximum 60 de zile. Decizia finală privind ridicarea controlului judiciar urmează să fie pronunțată astăzi de instanța superioară.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:14 - Actor reținut după ce ar fi amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul Marius Nasta
- 15:41 - Donald Trump amenință cu noi lovituri asupra Iran: „Va fi atacat foarte puternic astăzi”
- 14:46 - Incident într-un autobuz: două femei au ajuns la spital după ce au căzut în timpul deplasării
- 14:09 - Nicușor Dan, după atacurile din Orientul Mijlociu: „România nu este în pericol, dar economia ar putea fi afectată”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











