CĂLIN GEORGESCU AJUNGE, ASTĂZI, ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR. CANDIDATUL INTERZIS DE SISTEM AFLĂ DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR

CĂLIN GEORGESCU AJUNGE, ASTĂZI, ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR. CANDIDATUL INTERZIS DE SISTEM AFLĂ DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR
Candidatul interzis de sistem va sta față în față cu magistrații care vor decide dacă îi mențin sau dacă îi ridică măsura controlului judiciar
Zi crucială pentru Călin Georgescu! Candidatul interzis de sistem va sta față în față cu magistrații care vor decide dacă îi mențin sau dacă îi ridică măsura controlului judiciar. Liderul suveraniștilor a fost filat și interceptat cu doar 10 zile înainte de deschiderea unuia dintre aceste dosare.
Astăzi, Călin Georgescu se va prezenta în fața magistraților de la Judecătoria Sectorului 1, acolo unde a fost trimis unul dintre dosarele în care este pus oficial sub acuzare de procurorii de la Parchetul General. Concret, judecătorii vor analiza dacă se menține într-adevăr măsura controlului judiciar - verificarea măsurii preventive de controlul judiciar, fără a aștepta expirarea acestui termen care va fi în luna august.
Pe de altă parte, s-a făcut un alt dosar care se află în aceste momente pe masa procurorilor de la Parchetul General, un dosar disjuns din cel care a fost trimis în judecată, Călin Georgescu fiind acuzat de propagandă legionară în perioada 2020-2025. În acest dosar, procurorii au sesizat 5 acte materiale, respectiv 5 acțiuni cu privire la aceste infracțiuni.
Citește și:
- 13:46 - Parchetul păstrează secretul privind dosarul finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan
- 13:13 - Premieră în instanță: bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru agresarea unui medic în timpul serviciului
- 13:12 - Piedone a depus la DNA prima plângere penală împotriva Oanei Țoiu: „Nu ne interesează numele minorilor, vorbim de copii. Este o rușine pentru statul român”
- 12:26 - Cât va ajunge să coste mielul de Paște? Fermierii au mărit prețul, odată cu creșterea cererii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











