Ce condamnări au luat autorii unui jaf ca în filme

Ce condamnări au luat autorii unui jaf ca în filme
Aceștia și-au urmărit victima înainte de a acționa
Verdict în cazul afaceristului din Brăila, jefuit de 100.000 de euro de către doi hoți, în propria mașină. Unul dintre cei doi hoți a fost condamant la 2 ani și 4 luni de închisoare, iar cel de-al doilea, va fi judecat într-un dosar mai vechi.
Se pare că cei doi hoți gălățeni au acționat la pont. Aceștaia l-au urmărit pe patronul care a plecat cu încasarile firmei din acea zi și au profitat de momentul în care acesta a coborât pentru câteva minute din mașină pentru a sparge luneta autoturismului din care au sustras geanta în care se afla suma de 500.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro. Întreaga operațiune a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă.
Hoții au fost prinși la scurt timp după ce au comis jaful. Unul dintre cei doi bărbați a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru furt calificat şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, la care se adaugă un rest rămas neexecutat de peste 1.600 de zile de închisoare dintr-o pedeapsă la care fusese condamnat anterior. Cel de-a doilea hoț va fi judecat într-un dosar mai vechi.
Mai multe pe Realitatea.net
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











