CETATEA POENARI, ÎNCHISĂ TEMPORAR BDIN CAUZA APARIȚIEI URȘILOR ÎN ZONA TURISTICĂ

CETATEA POENARI, ÎNCHISĂ TEMPORAR BDIN CAUZA APARIȚIEI URȘILOR ÎN ZONA TURISTICĂ
Cetatea Poienari este închisă începând cu data de marți, 29 aprilie 2025
Cetatea Poienari din județul Argeș, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale regiunii, a fost închisă temporar pentru vizitatori după ce un grup de urși a pătruns în zona destinată turiștilor. Incidentul a avut loc în contextul în care animalele sălbatice au reușit să rupă gardul electric de protecție instalat pentru a împiedica astfel de intruziuni.
Autoritățile au decis închiderea cetății pentru a garanta siguranța publicului și pentru a preveni posibile incidente neplăcute. Potrivit unui comunicat emis de Consiliul Județean Argeș, instituția care finanțează Muzeul Județean Argeș – administratorul obiectivului – Cetatea Poienari este închisă începând cu data de marți, 29 aprilie 2025.
Această măsură vine la doar două săptămâni după redeschiderea oficială a cetății, pe 14 aprilie 2025, în urma unui amplu proces de restaurare și consolidare finanțat prin fonduri europene atrase de Consiliul Județean Argeș.
Autoritățile monitorizează situația și vor decide redeschiderea cetății doar după ce siguranța zonei va fi pe deplin asigurată.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











