Clean Waters 2019 – Poliția de Frontieră a început controalele

2
În această săptămână, conform Planului cadru de cooperare pentru prevenirea și combaterea criminalității din transporturile navale, pe Dunăre și în porturile românești, polițiștii au desfășurat acțiunea CLEAN WATERS 2019, pentru creșterea siguranței și securității activităților pe apă.
În perioada 06 – 17 mai a.c., Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și Garda Națională de Mediu, au defășurat, la nivel național, o acțiune pentru creșterea siguranței și securității activităților pe apă în porturile maritime, fluviul Dunărea și pe luciurile de apă navigabile precum și protejarea ecosistemului acestor zone.Astfel, în cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila în colaborare cu Sectorul Poliției de Frontieră Brăila, Căpitănia Brăila și Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Brăila au acționat, pe Fluviul Dunărea și portul fluvial, pe linia controlului documentelor ambarcațiunilor de agrement și a conducătorilor acestora, a protecției mediului și pentru prevenirea și combaterea migrației și a pescuitului ilegal.În urma verificărilor efectuate, au fost legitimate peste 100 de persoane, controlate 45 de ambarcațiuni și 7 agenți economici, și au constatat 5 sancțiuni contravenționale, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 3000 de lei.Totodată, polițiștii au constatat în flagrant 11 infracțiuni, pe numele persoanelor în cauză fiind întocmite dosare penale, iar ca măsuri complementare au fost confiscate mai multe unelte de pescuit, o ambarcațiune și cantitatea de 6.412 litri de motorină.La data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Brăila au efectuat un control asupra gestiunii de carburant aflată la bordul unei nave ce se afla în bazinul docuri Brăila.Cu această ocazie, în urma comparării stocului de motorină faptic, aflat la bordul acesteia, cu cel scriptic, a fost descoperită o diferență de 6.412 litri motorină, în plus.Întreaga cantitate, în valoare totală de 29.599 de lei, a fost indisponibilizată, iar în cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de creare de plusuri în gestiune, fals și uz de fals.
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











