Comerț ilegal de jucării care purtau mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată

Comerț ilegal de jucării care purtau mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată
Amendat pentru comercializarea de legume fără documente de proveniență
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier şi Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, sprijiniţi de jandarmi au desfășurat acțiuni, pe raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.
În cursul zilei de miercuri, 4 decembrie 2019, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au găsit, în incinta a două societăţi comerciale, de pe raza municipiului Brăila, 199 de seturi de jucării ce purtau mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată.Bunurile, în valoare de 5.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauze au fost întocmite două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.De asemenea, tot ieri, la ora 12:30, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au depistat, pe raza localităţii Romanu, pe un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce comercializa legume fără a deţine documente de provenienţă.Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi predate de bază de proces-verbal unei societăţi comerciale de profil, în vederea valorificării, gălăţeanul fiind sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilictie.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











