CONSTESTAȚIA LUI CĂLIN GEORGESCU FAȚĂ DE CONTROLUL JUDICIAR, ÎN ANALIZA JUDECĂTORILOR

CONSTESTAȚIA LUI CĂLIN GEORGESCU FAȚĂ DE CONTROLUL JUDICIAR, ÎN ANALIZA JUDECĂTORILOR
Acesta este acuzat de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale
Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva deciziei de prelungire a controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal.
Fostul candidat la prezidențialele anulate din 2024 este acuzat de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
În apropierea instanţei a fost amplasat un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei, fiind prezenţi şi câteva zeci de susţinători ai lui Georgescu.
În urmă cu o săptămână, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, fostul candidat trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi are mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
În martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











