Crimă conjugală în comuna brăileană Râmnicelu. După ce și-a înjunghiat soția s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei

Crimă conjugală în comuna brăileană Râmnicelu. După ce și-a înjunghiat soția s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei
Și-a înjunghiat soția și apoi s-a spânzurat
Duminică, 18 decembrie a.c., în jurul orei 20:45, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, de către un tânăr în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că tatăl său ar fi injunghiat-o cu un cuțit pe mama sa.
La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii, iar din primele date se pare că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu soția sa, în vârstă de 43 de ani, ar fi înjunghiat-o cu un cuțit în zona pieptului, după care a părăsit locuința.
La fața locului au intervenit și echipajele medicale, pentru acordarea de ajutor de specialitate femeii, pe care au declarat-o decedată.
În urma activitătilor de căutare, polițiștii l-au identificat pe barbatul în cauză, spânzurat într-o anexă a gospodăriei.
Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News












