DAN DIACONESCU, CONDAMNAT LA 8 ANI ȘI 4 LUNI DE ÎNCHISOARE ÎN DOSARUL „SEX CU MINORE”

DAN DIACONESCU, CONDAMNAT LA 8 ANI ȘI 4 LUNI DE ÎNCHISOARE ÎN DOSARUL „SEX CU MINORE”
Sentința penală nu este definitivă și poate fi atacată cu apel
Fostul realizator TV, Dan Diaconescu, a fost condamnat de către magistrații Judecătoriei Constanța l-au condamnat la 8 ani și 4 luni de detenție, pentru sex cu cele două minore, anunță focuspress.ro.
Potrivit hotărârii instanței de fond, Dan Diaconescu a primit 8 ani și patru luni de închisoare, dintre care 5 ani și jumătate pentru faptele reținute în sarcina lui, în prezenta cauză, iar restul reprezintă pedeapsa rămasă neexecutată în alte dosare. Sentința penală nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, scrie sursa citată.
Dan Diaconescu a fost condamnat în primă instanță
Sentința penală nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
De precizat că în urmă cu câteva luni, întregul dosar penal părea că a ajuns într-un blocaj, întrucât s-a constatat că lipsește una din probele importante: suportul original pe care au fost stocate, inițial, imaginile din timpul actelor sexuale care fac obiectul acestui dosar.
Chiar și cele două minore au retractat o serie de declarații, alte probe au fost coroborate, iar instanța de fond l-a condamnat pe Diaconescu la pedeapsa executare menționată mai sus.
Citește și:
- 14:50 - Donald Trump cere grațierea imediată a lui Netanyahu
- 13:46 - Parchetul păstrează secretul privind dosarul finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan
- 13:13 - Premieră în instanță: bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru agresarea unui medic în timpul serviciului
- 13:12 - Piedone a depus la DNA prima plângere penală împotriva Oanei Țoiu: „Nu ne interesează numele minorilor, vorbim de copii. Este o rușine pentru statul român”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











