Depistat băut la volanul unei autoutilitare care avea înmatricularea expirată

Depistat băut la volanul unei autoutilitare care avea înmatricularea expirată
A fost întocmit dosar penal
Sâmbătă, 10 decembrie a.c., la ora 22:20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din satul Constantin Gabrielescu, comuna Bordei Verde, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 202B, pe raza localității Țepeș-Vodă, comuna Movila Miresii.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara condusă are înmatricularea suspendată, motiv pentru care șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei și reținerea certificatului de înmatriculare.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 15:25 - Procurorii din Constanța, anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














