Descărcarea arheologică, la Brăila, s-a încheiat!
În ultima perioadă, mai mulți lideri politici au atras atenția asupra faptului că întârzierea depunerii cererii de finanțare a podului ar putea avea avea consecințe grave asupra bugetului național.Întrebat dacă există posibilitatea ca Guvernul să-l sancționeze pe Mihai Tudose, pentru poziția pe care a avut-o întreaga organizație de la Brăila, vis-à-vis de liderul PSD, Liviu Dragnea, primarul Marian Dragomir și-a menținut în continuare afirmațiile.”Nu cred că vor fi consecinţe neplăcute deoarece noi ne-am spus punctul de vedere tranşant şi îl vom spune din nou dacă cineva îşi permite o modalitate prin care municipiul şi judeţul Brăila să aibă bani mai puţini. pentru că acuma vorbim de formule de finanţare, de reguli clare, şi nu putem să vorbim despre un subiectivism în alocarea finanţărilor. Cert este că inclusiv prin acea poziţie tranşantă pe care am avut-o noi ne-am asumat acest lucru, iar de atunci şi până în prezent nu am fost contactaţi de nimeni din conducerea partidului pentru a ni se solicita un punct de vedere sau a avea o discuţie vizavi de poziţia pe care noi am adoptat-o. Dar chiar dacă am fi contactaţi noi ne-am menţine punctul de vedere şi chiar am face nişte recomandări în acest sens”, a declarat Dragomir.
Politicienii se contrazic, podul se face, cine îl plătește?
Vineri, la Jijila s-au întâlnit toți factorii responsabili de construirea podului. Prezent la întâlnite, ministrul Teodorovici a anunțat că termenul oficial de începere a lucrărilor la Podul peste Dunăre, considerat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de după Revoluţie, care ar urma să asigure legătura între Brăila şi Tulcea, este 10 decembrie 2018.”Descarcarea arheologică la Brăila s-a încheiat, în zona Tulcei este în desfășurare, iar în curând va începe și cea silvică. Orice demers al firmei constructoare are sprijinul garantat al Guvernului și al celor două Consilii Județene - Brăila și Tulcea, astfel încât lucrările să se miște într-un ritm alert. Nu există niciun pericol care să pună în dificultate acest proiect!”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.Prezent la întâlnire, ministrul de Finanțe a declarat că va organiza periodic, astfel de ședințe de lucru, pentru a monitoriza lucrările.
Citește și:
- 11:21 - Ninel Peia cere anchetă la vârful MAE după scandalul repatrierii românilor din Dubai. Ce conține solicitarea adresată lui Nicușor Dan
- 10:59 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai. Apel disperat către autorități
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











