Doar 4 medici asigură urgențele în tot județul Brăila!

IMG_2711
Statistica prezentată de către managerul Seviciului Județean de Ambulanță Brăila nu prezintă modificări semnificative față de cea a anului 2017, cu toate că sezonul estival le-a creat ceva dificultăți personalului medical care a răspuns vara trecută la peste 200 de solicitări în 12 ore.”La 1 decembrie, am avut înregistrate peste 53.000 de solicitări ale SAJ(n.r. perioada de referință ianuarie – decembrie 2018). Aproximativ, la fel ca în 2018 și peste 1,8 milioane de kilometri parcurși. În vară, au fost zile în care am avut și 220 de solicitări pe zi, față de o medie de 100-120. Când sare de 150 se simte presiunea pe echipaje. 14 chemări în 12 ore este destul de mult pentru o tură(...) Una din problemele cu care ne confruntăm este blocarea ambulanțelor la predarea pacientului în spital, pentru că acolo se face consultația, controlul, ce este de făcut”, a declarat Viorica Iuga, managerul SAJ Brăila.În ciuda faptului că posturile sunt blocate și nu se pot face angajări noi, dr.Iuga este optimistă și a mărturisit că se fac toate demersurile posibile ca posturile care devin vacantate să fie ocupate imediat, astfel încât acestea să nu ajungă să fie blocate.”Noi facem toate demersurile pentru a completa tot ceea ce se vacantează. Mai avem nevoie de medici, de ambulanțieri și asistenți medicali. De ce să nu recunoaștem, nu este o deficiență extraordinară, în privința personalului operativ. Dar la medici, am mai avea nevoie. De două luni de zile suntem 6 medici, din care doi sunt în funcțiile de conducere și facem numai gărzi. Normal ar trebui să fim 10. Practic sunt doar 4 medici operativi pe județul Brăila”, a declarat dr.Iuga, managerul SAJ Brăila.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:56 - Zeci de forțe de ordine mobilizate la locul exploziei din Constanța
- 12:53 - Anca Alexandrescu, reacție dură după explozia dronei din Portul Constanța: „Oamenii au fost în pericol uriaș, autoritățile ridică din umeri” - VIDEO
- 12:45 - Ana Maria Păcuraru, mesaj în presa străină după explozia dronei de la Constanța: „Românii sunt din ce în ce mai îngrijorați!
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













