Dragomir garantează facilitățile fiscale, pe transportul în comun, pensionarilor din Brăila
În ciuda faptului că noul proiect de lege al pensiilor nu prevede micșorarea acestora, primarul i-a asigurat pe pensionarii din Brăila că vor beneficia în continuare de gratuitate, sau compensare, pe mijloacele de transport în comun.”Eu sunt trist când unii tineri își critică bunicii. Și aș dori ca dumneavoastră să aveți o discuție cu nepoții și să ne gândim cu toții, că și noi vom ajunge pensionari(...) Din acest punct de vedere, eu cred că respectul reciproc, al tinerilor față de pensionari și al pensionarilor față de tineri, este cel care primează. Și pentru că vorbeam de transportul public, pentru că de aici pleacă de multe ori discuțiile acestea în contradictoriu, de fiecare dată, în mandatul actual al administrației, când a crescut pensia, noi am crescut și valoarea abonamentului social(n.r. valoarea la care se acordă gratuitate, sau compensare). La fel vom face de fiecare dată, când va crește pensia și în viitor. Va crește valoarea pentru cei cu abonamente 100% gratuite și le vom menține pe cele cu 50% reduse. Am vrut să pecizez acest lucru, ca să nu se mai dea curs la tot felul de insinuări sau de discuții.(...) Un drept câștigat va fi păstrat în continuare. Garantăm acest lucru din respect pentru cei care au construit acest oraș”, a declarat primarul Marian Dragomir.Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Brăila, în cadrul unei dezbateri care a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ, pe tema legii pensiilor.La finalul ședinței, pensionarii aflați în sală s-au bucurat de ocazia de a-i adresa, în mod direct primarului, întrebări.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













