Duminica înjunghierilor în județul Brăila

Duminica înjunghierilor în județul Brăila
Violențe în familie în primele zile de relaxare
Duminică după amiază, două persoane din județul Brăila au ajuns la UPU după ce au fost înjunghiate. este vorba despre o femeie din comuna Mircea Vodă și un bărbat din comuna Romanu.Duminică după amiază, în jurul orei 16.30, un bărbat de 71 de ani, din comuna Romanu, și-a înjunghiat fiul de 36 de ani, în urma unui conflict spontan, probabil pe fondul consumului de alcool. Victima a fost transportată de urgență la spital și a intrat direct în sala de operații, iar tatăl a fost reținut de polițiști în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.Tot duminică după amiază, în jurul orei 17.50, o femeie din comuna Mircea Voda, în vârstă de 55 de ani, a fost înjunghiată de concubinul său, în vârstă de 58 de ani, domiciliat în județul Dolj, dar locuind fără forme legale în comuna Mircea Vodă.În jurul orei 17:50, Poliția Orașului Ianca a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie din comuna Mircea Vodă a suferit mai multe înțepături în zona abdominală pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu cu concubinul ei. Victima a fost înțepată de mai multe ori în abdomen.Femeia a fost transportată de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.Polițiștii au dechis dosar penal și continuă cercetările.
Citește și:
- 12:14 - Putin lovește din nou Ucraina, în timp ce ochii lumii sunt pe conflictul din Iran: cel puțin 6 morți și zeci de răniți
- 11:51 - Vladimir Putin, un câștigător neașteptat al războiului din Iran. SUA ar putea ridica sancțiuni pentru petrol
- 11:38 - Volodimir Zelenski: în Orientul Mijlociu s-au folosit în trei zile mai multe rachete Patriot decât în Ucraina din 2022 până acum
- 10:37 - Iranul a lansat drone spre Israel și baze militare americane: „Un val masiv de atacuri”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











