După ce a băut bine s-a urcat la volan să facă o plimbare în miez de noapte

După ce a băut bine s-a urcat la volan să facă o plimbare în miez de noapte
Plimbarea noctirnă i-a adus un dosar penal
Joi, 19 august a.c., în jurul orei 01:40, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Bulevardul Dorobanților.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
- 15:25 - Procurorii din Constanța, anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














