ÎMPREUNĂ, PENTRU O COMUNITATE MAI SIGURĂ!

IMG 3
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-au întâlnit, astăzi, cu cetăţenii din localităţile Plopu şi Oprişeneşti şi le-au oferit informaţii şi recomandări antivictimale, demersul înscriindu-se în Campania de prevenire a criminalităţii în mediul rural ”Împreună, pentru o comunitate mai sigură!”.
Iniţiată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu OMV Petrom S.A., campania se derulează, la nivel naţional, în perioada aprilie – iunie 2019 şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, dar şi adulţilor.Activităţile preventive de astăzi au fost desfăşurate de poliţişti din cadrul compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Poliţiei Oraşului Ianca şi Serviciului de Ordine Publică şi au debutat la Şcoala Primară Oprişeneşti, unde elevii au aflat care sunt regulile pe care trebuie să le respecte şi măsurile pe care trebuie să le adopte pe stradă, la şcoală, atunci când rămân singuri acasă, când merg la joacă sau când navighează pe internet, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, infracţiunilor cu violenţă sau contra patrimoniului ori ale abuzurilor în mediul online. Cei mici au urmărit cu interes materialele video care le-au fost prezentate cu scopul de a-i face să înţeleagă mai bine mesajele preventive şi au primit cu încântare broşurile informativ-preventive care le-au fost oferite la finalul activităţii.La Şcoala Gimnazială Plopu, temele abordate în discuţiile purtate de poliţişti cu elevii de gimnaziu au fost stabilite pornind de la vulnerabilităţile specifice adolescenţei, dar şi de la faptul că o parte dintre aceştia au împlinit deja vârsta de la care răspund penal sau se apropie de acest prag. Astfel, s-a insistat asupra modalităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor care ar putea degenera în acte de violenţă fizică, asupra riscurilor la care minorii se expun în cazul utilizării internetului fără luarea unor minime măsuri de protecţie a datelor personale şi la pericolele care îi pândesc pe reţelele de socializare.Activităţile preventive au fost continuate pe străzile celor două localităţi, unde poliţiştii au discutat cu cetăţenii şi le-au oferit pliante cu recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe/curţi/anexe gospodăreşti, a tâlhăriilor şi înşelăciunilor, dar şi pentru prevenirea implicării în fapte cu violenţă. Nu în ultimul rând, au fost expuse afişe de promovare a campaniei şi a recomandărilor transmise în cadrul acesteia, la sediile instituţiilor publice.Dintre recomandările oferite de poliţişti cetăţenilor, amintim:
Pentru prevenirea tâlhăriilor:
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe:
[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" td_gallery_title_input="ÎMPREUNĂ, PENTRU O COMUNITATE MAI SIGURĂ!" ids="68903,68904,68905,68906"]
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











