Măsuri de prevenire la recoltarea cerealelor păioase

Măsuri de prevenire la recoltarea cerealelor păioase
Inspectori din cadrul Serviciului de Prevenire al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al județului Brăila participă în această perioadă la controale privind respectarea normelor de prevenire a incendiilor la operatorii economici de profil de pe raza judeţului, care desfăşoară activităţi de recoltare a cerealelor păioase.
Majoritatea incendiilor de lanuri sunt generate de neglijenţa umană sau de defecţiunile tehnice care pot apărea la maşinile şi utilajele agricole, care trebuie revizuite din timp, înlăturându-se situațiile care ar putea provoca incendii.Reprezentanţii ISU Brăila recomandă ca înainte de a intra în campania de recoltare a cerealelor, toate maşinile şi motoarele cu combustie internă, precum şi autovehiculele specializate, să fie verificate de către persoana responsabilă cu atribuţii privind apărarea împotriva incendiilor de la nivelul fiecărui operator economic.Pe timpul recoltării să se urmărească ca lanurile de grâu să fie izolate faţă de drumurile rutiere, fondul forestier şi căile ferate prin executarea unor fâşii de protecţie de pe care s-au eliminat materialele vulnerabile la foc şi vegetaţia. De asemenea, pentru evitarea aprinderii accidentale a păioaselor, punctele de alimentare cu carburanţi a utilajelor agricole trebuie amplasate în afara terenurilor cu păioase, unde vor funcţiona remize dotate cu stingătoare, mături, lopeţi, nisip şi rezerve de apă.În perioada coacerii şi până la terminarea recoltării cerealelor se interzic fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, mirişti, la locurile de depozitare a paielor, în apropierea vehiculelor cu păioase, în apropierea mașinilor situate în parcurile de pe câmp, la depozitele și punctele de alimentare cu carburanți, la o distanță mai mică de 100 metri, iar în aceste locuri se vor instala tăblițe cu inscripția “FUMATUL INTERZIS!”
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













