Mii de pelerini la Izvorul Tămăduirii de la Brăila

Mii de pelerini la Izvorul Tămăduirii de la Brăila
În fiecare an, în prima vineri după Paște, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în lucrarea mântuirii oamenilor. Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Agheasma Mică.
Legenda Izvorului Tămăduirii de la Biserica Greacă din Brăila spune că, demult, pe înserat, un cioban, care își ducea oile de la păscut spre casă, era supărat și îngândurat că mama lui orbise și se ruga la Dumnezeu să-i dea acesteia sănătate.Peste 3000 de pelerini au fost prezenți azi dimineață la slujba de la Biserica „Buna Vestire”, unii dintre ei veniți chiar de azi noapte, profitând și de vremea bună din aceste zile. Până deseară, la ora 24.00, sunt așteptați ca la Izvorul Tămădurii de la Brăila să fie prezenți peste 8000 de credincioși. Jandarmi și Polițiști locali asigură ordinea publică în zonă, pentru a nu se înregistra incidente.Biserica „Buna Vestire” a fost ridicată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ea este vestită în întreaga lume din două motive: pentru apa sfințită din izvorul tămăduitor, situat la 12 metri adâncime, sub Sfântul Altar; este unică în toată creștinătatea pentru faptul că are trei altare și trei hramuri: Buna Vestire, Sfântul Gherasim și Sfântul Ierarh Nicolae.În această perioadă Biserica ”Buna Vestire” care aparține Parohiei mixte româno-elene se află într-un amplu proces de consolidare și restaurare. Valoarea totală a proiectului este de 21.960.010,10 lei, din care 18.594.798,99 lei este contribuție de la Uniunea Europeană. termenul de finalizare al investiției este 16 aprilie 2021.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="69404,69405,69406,69407,69408,69409,69410,69411,69412,69413"]
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











