Minor de 10 ani la volanul unui tractor

Minor de 10 ani la volanul unui tractor
La data de 07 septembrie 2019, polițiștii brăileni l-au depistat, pe drumurile publice, pe un minor de 10 ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule neînmatriculat.
Sâmbătă, la ora 19:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Şuţeşti au oprit, pe raza satului Maraloiu, comuna Gradiștea, un ansamblul de vehicule, compus din tractor şi o remorcă, ce nu aveau plăcuţe de înmatriculare.Polițiștii au avut surpriza ca, de la volanul tractorului, să coboare un minor de 10 ani, din satul Maraloiu, comuna Gradiștea.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, anterior depistării, în jurul orei 15:00, tatăl minorului în cauză, în vârstă de 47 de ani, i-ar fi încredinţat ansamblul de vehicule unui localnic de 23 de ani, acesta conducându-l pe drumurile publice din localitate, deși nu deține permis de conducere corespunzător conducerii ansamblului rutier menţionat.În aceeaşi zi, în jurul orei 18:00, tânărul i-ar fi încredinţat ansamblul rutier minorului, pentru a-l conduce pe drumurile publice.Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu posedă permis şi conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere sau deține un permis necorespunzător categoriei.Polițiștii atrag atenția proprietarilor de vehicule să fie responsabili și să fie atenți cui le încredințează spre conducere, întrucât pericolul la care sunt supuși participanții la trafic în astfel de situații este foarte mare.Totodată, polițiștii le reamintesc acestora că, în conformitate cu prevederile Codului penal, îndredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis sau acesta este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











