Motociclist accidentat pe strada Comuna din Paris din municipiul Brăila

Motociclist accidentat pe strada Comuna din Paris din municipiul Brăila
O șoferiță de 35 de ani nu a acordat prioritate unui motociclist
Marți, 14 martie, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier din cadrul IPJ Brăila, au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că pe strada Comuna din Paris din municipiu ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Comuna din Paris, dinspre Șoseaua Rm. Sărat, ar fi efectuat virajul la stânga către întrarea spre o societate comercială și a lovit un motociclist, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, ce se deplasa din sens opus.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât șoferița, cât și motociclistul, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













