Muniţie rămasă neexplodată descoperită în satul Vameșu

Muniţie rămasă neexplodată descoperită în satul Vameșu
proiectilul urmează a fi distrus în poligonul de specialitate
Duminică, 20 martie 2022, echipa pirotehnica a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila a executat o misiune de asanare a terenului de muniţie rămasă neexplodată în satul Vameșu, comuna Siliștea, unde în urma executării unor lucrări agricole a fost descoperit un proiectil exploziv calibrul 150 mm., în stare avansată de oxidare. Acesta a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, ulterior urmând a fi distrus în poligonul de specialitate.
Având în vedere că în perioada următoare se vor intensifica lucrările agricole de primăvară, la descoperirea unor astfel de elemente, lucrătorii din agricultură să oprească activitatea în zona respectică și să informeze organele competente despre acest lucru și să furnizeze informații privind localizarea acestora.
În momentul descoperirii unor astfel de elemente de muniţie, trebuie anunţate de urgenţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, organele de poliţie sau autorităţile publice locale.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, se interzice:
- atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
- ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
- comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
- lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
- introducerea muniţiilor în foc;
- topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
- tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
- folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;
- utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
- demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
- folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











