Actualitate· 4 min citire

Obținerea certificatelor digitale UE privind COVID, în mai puțin de 10 pași

30 iun. 2021, 12:13
Actualizat: 30 iun. 2021, 12:13
Obținerea certificatelor digitale UE privind COVID, în mai puțin de 10 pași

Obținerea certificatelor digitale UE privind COVID, în mai puțin de 10 pași

Articol scris de Realitatea de Braila

Cum arată portalul web de generare a certificatelor digitale UE privind COVID

Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021. Specialiștii STS, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziție, începând de joi, platforma https://certificat-covid.gov.ro. Interfața aplicației este intuitivă, iar în mai puțin de 10 pași, poate fi obținut certificatul:

Câteva precizări importante:

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

În situațiile în care apar inadvertențe între informațiile completate de o persoană și cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecții de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat - rapid sau PCR.

Info suplimentar

Reamintim că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în țară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliția de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile și 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicația „CoronaScan”. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie.

Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate