Oficial! Zile libere plătite pentru părinții cu copii sub 12 ani

Oficial! Zile libere plătite pentru părinții cu copii sub 12 ani
Promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor
Președintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ,.
Președintele Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, 14 martie, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, conform unui comunicat de la Administrația Prezidențială.
Legea acordă dreptul unuia dintre părinți de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, dacă are vârsta de până la 18 ani și este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, atunci când unitățile de învățământ sunt închise ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu
Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă este de maximum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie.
Parlamentarii au stabilit ca banii să fie alocaţi din contribuţiile de 2.25% pe care fiecare angajat le oferă statului.
Unităţile de învăţământ au fost închise până pe 22 martie, din cauza crizei generate de coronavirus, dar este foarte posibil ca această măsură să se prelungească până după vacanta de Paște.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











