ORĂŞANU DANIELA RODICA, fost Consilier local PSD în cadrul CL Dudeşti, aflată în incompatibilitate

ORĂŞANU DANIELA RODICA, fost Consilier local PSD în cadrul CL Dudeşti, aflată în incompatibilitate
A vândut prin magazinul propriu produse în valoare totală de 26.354,32 lei către Primăria Dudești
Agemția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul fostei consiliere locale Orășanu Daniela Rodica, prevăzute de Legea nr. 176/2010. ANI a stabilit că în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 - 2020), societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de titular întreprindere individuală, a prestat servicii pentru Primăria Comunei Dudeşti, judeţul Brăila, în valoare totală de 26.354,32 lei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Consilierii locali [] care au funcţia de [] administrator, [] la societăţile comerciale cu capital privat [] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, [] cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte []".
Persoana evaluată au fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
În noiembrie 2020, primarul comunei Dudești a fost declarat de ANI în conflict de interese după ce în perioada 26 octombrie 2017 – 14 decembrie 2018, 80 de acte administrative care au produs un folos material pentru soția sa, constând în încasarea sumei de 14.851 lei și în creșterea cifrei de afaceri și a profitului societății comerciale la care aceasta deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
- 08:28 - Avionul cu elevii blocați în Dubai ajunge azi în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











