Pe 25 octombrie 2022, polițiștii au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale

Pe 25 octombrie 2022, polițiștii au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale
Polițiștii brăileni au intervenit la 43 de evenimente
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
Ieri, 25 octombrie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni și s-a intervenit la 43 de evenimente, 35 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.155 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 8 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











