Pensiile din luna ianuarie vor ajunge la timp la pensionari

Pensiile din luna ianuarie vor ajunge la timp la pensionari
Sumele pentru pensiile plătite la domiciliu în ianuarie au fost virate către Poşta Română
Pensiile din luna ianuarie vor ajunge la timp la pensionari, asigură ministrul Muncii. Raluca Turcan a anunțat luni că au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost deja virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu până la jumătatea lunii ianuarie.
„Am discutat din nou azi cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice pentru a mă asigura că este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu pe care l-am stabilit cu instituțiile implicate. Casele Județene de Pensii au solicitat astăzi la prima oră Agenției Naționale de Administrare Fiscală transmiterea în regim de urgență către trezorerii a dispozițiilor bugetare reprezentând plățile de pensii pentru ianuarie 2021. Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021. Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naționale Poșta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu. Reamintesc că, pentru pensionarii care au optat să își primească drepturile bănești acasă, plata se face prin Convenție între datele de 1 și 15 ale fiecărei luni”, a scris ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe Facebook, potrivit realitatea.net
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:44 - Poziția Kremlinului după explozia din Portul Constanța. Ambasada Rusiei indică Ucraina ca drept responsabilă
- 14:20 - Drona explodată în Portul Constanța. Faleza Cazinoului din Constanța, evacuată. S-a emis RO-Alert și pentru Costinești
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News












