Pensionarii nemulțumiți de noua lege a pensiilor ies în stradă. Joi, protest de amploare în fața Guvernului

Pensionarii nemulțumiți de noua lege a pensiilor ies în stradă. Joi, protest de amploare în fața Guvernului
Legea pensiilor a fost adoptată, marți, cu 85 voturi pentru
Pensionarii nemulțumiți de noua lege a pensiilor au decis să iasă în stradă, pentru a solicita rectificarea unor prevederi car, potrivit liderilor lor, în loc să elimine unele inechități, nu fac decât să le adâncească. Protestul este anunțat pentru joi, în fața clădirii Guvernului din Piața Victoria.
Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, la solicitarea organizațiilor sindicale din structura sa, a anunțat într-un comunicat că joi, 16 noiembrie, va organiza un miting de protest în Piața Victoriei din București, la sediul Guvernului României, între orele 10.00 – 13,00.
Pensionarii sunt nemulțumiți de proiectul Legii privind sistemul public de pensii și a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care ar conține o serie de inechități mai mari decât cele pe care, potrivit inițiatorilor proiectului, ar fi trebuit să le corecteze, potrivit Realitatea Plus.
Legea pensiilor a fost adoptată, marți, cu 85 voturi pentru, 6 împotrivă, 19 abțineri și urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













