Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de cocaină sintetică

Percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de cocaină sintetică
Ar fi comercializat în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, droguri de risc și mare risc
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au efectuat 74 de percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni cu substanțe psihoactive.
Astăzi, 24 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au efectuat 74 de percheziții domiciliare, în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni cu substanțe psihoactive. Totodată, au fost puse în aplicare 165 de mandate de aducere.
Din cercetări a reieșit că, pe parcursul ultimilor doi ani, persoanele bănuite de comiterea acestor infracțiuni ar fi comercializat în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, droguri de risc și mare risc, precum și cocaină sintetică, substanțe provenite din afara teritoriului țării.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate droguri din categoria celor menționate mai sus și diverse sume de bani.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău și Prahova, inspectoratelor de poliție județene Galați și Brăila, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











