Pericol pe drumurile naționale. Șoferi sub influența alcoolului la volan
Pericol pe drumurile naționale. Șoferi sub influența alcoolului la volan
Cercetați penal pentru conducerea sub influența alcoolului
În cursul zilei de joi, 27 octombrie a.c., polițiștii au depistat în urma acțiunilrod esfășurate doi conducători auto care s-au urcat la volan deși aveau o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale și le-au fost reținute permisele de conducere.
Joi, 27 octombrie a.c., în jurul orei 17:54, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din satul Chiscani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN21DE584, pe raza localității Vărsătura, comuna Chiscani.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tot ieri, 27 octombrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22, pe raza localității Scorțaru-Vechi.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:56 - Zeci de forțe de ordine mobilizate la locul exploziei din Constanța
- 12:53 - Anca Alexandrescu, reacție dură după explozia dronei din Portul Constanța: „Oamenii au fost în pericol uriaș, autoritățile ridică din umeri” - VIDEO
- 12:45 - Ana Maria Păcuraru, mesaj în presa străină după explozia dronei de la Constanța: „Românii sunt din ce în ce mai îngrijorați!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













