PESTE 120.000 DE ROMÂNI AU SEMNAT O PETIȚIE PRIN CARE CER JUDECĂTORI INDEPENDENȚI POLITIC LA CCR

PESTE 120.000 DE ROMÂNI AU SEMNAT O PETIȚIE PRIN CARE CER JUDECĂTORI INDEPENDENȚI POLITIC LA CCR
Organizația civică atrage atenția că alegerile recente ale CCR au fost marcate de lipsă de transparență și de influență politică
Peste 120.000 de români au semnat o petiție prin care cer judecători independenți la CCR. Organizația civică atrage atenția că alegerile recente ale CCR au fost marcate de lipsă de transparență și de influență politică, iar deciziile luate de instanță au alimentat neîncrederea în această instituție fundamentală.
„Ne-am săturat de negocieri în spatele ușilor închise”, mai spun cei din organizația civică, și de „nume scoase din pălărie”. Aceștia consideră că este esențial ca selecția judecătorilor să se facă pe baza unui proces deschis și corect. Altfel, spun cei din organizație, vom asista, din nou, la decizii care nu protejează în niciun fel statul de drept, ci doar interesele partidelor politice. Mai vorbesc cei din organizație despre îngrijorările populației și deja încrederea scăzută în instituții, după ce deja au anulat alegerile prezidențiale pe baza unor documente pe care nu le-au prezentat public nici până acum. Organizația vorbește despre o încredere scăzută a oamenilor și după ce s-a decis că persoanele publice nu vor mai avea obligația să își facă publice averile, inclusiv ale magistraților, care, spun ei, dau frâu liber la ascunderea averilor ilicite.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











