Peste 400 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii brăileni

Peste 400 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii brăileni
Polițiștii brăileni au reținut 24 de permise
Polițiștii brăileni acționează permanent pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În data de 06.03.2020, în intervalul orar 06:00 - 22:00, polițiștii din cadrul IPJ Brăila, sprijiniți de jandarmi, au organizat o acțiune pe raza județului Brăila, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea infracționalității stradale și reducerea riscului rutier. La activitate au participat 116 polițiști și 30 de jandarmi.
Cu aceasta ocazie au fost aplicate 419 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 219.485 de lei. Dintre acestea, 351 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea 129 au fost aplicate pentru depășirea vitezei regulamentare, 5 pentru șoferi aflați sub influența alcoolului la volan, 74 pentru că șoferii nu purtau centura de siguranță, 44 pentru folosirea telefonului mobil, 6 pentru nerespectarea indicațiilor semaforului, 6 pentru depășire neregulamentară și 87 pentru alte abateri. Alte 41 sancțiuni aplicate au fost la Legea 61/1991 și 27 la alte acte normative.Ca măsuri complementare, polițiștii brăileni au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 24 de permise, au retras 7 certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în valoare totală de 10.600 de lei.
Citește și:
- 11:21 - Ninel Peia cere anchetă la vârful MAE după scandalul repatrierii românilor din Dubai. Ce conține solicitarea adresată lui Nicușor Dan
- 10:59 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai. Apel disperat către autorități
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











