Poliţă de asigurare RCS falsă, descoperită la controlul de frontieră

Poliţă de asigurare RCS falsă, descoperită la controlul de frontieră
Cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit la control o poliță de asigurare auto RCA, ce s-a dovedit a fi falsă.
În data de 31 martie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Zona Liberă Brăila, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, cetățeanul român, P.L., în vârstă de 45 ani, conducând un ansamblu de vehicule, format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce aparține unei societăți comerciale din județul Bistrița Năsăud.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că polița de asigurare RCA pentru semiremorcă nu mai este valabilă din data de 24.03.2021. La scurt timp, acesta a prezentat o poliță de asigurare RCA valabilă începând cu data de 31.03.2021. Însă existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestei polițe de asigurare, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul respectiv este falsificat, iar semiremorca nu are asigurare valabilă.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 19:07 - Accident deosebit de grav în județul Brăila. Două femei au murit, iar un bărbat a fost rănit în urma impactului dintre o mașină și un TIR
- 14:50 - Donald Trump cere grațierea imediată a lui Netanyahu
- 13:46 - Parchetul păstrează secretul privind dosarul finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan
- 13:13 - Premieră în instanță: bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru agresarea unui medic în timpul serviciului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











