Polițiștii brăileni au început săptămâna în forță!

Polițiștii brăileni au aplicat 863 de sancţiuni contravenţionale
La data de 13 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au desfășurat acțiuni pe raza municipiului.În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au acţionat pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.Pe timpul activităţilor au fost legitimate 28 de persoane, oprite în trafic şi controlate 7 autovehicule, fiind confiscate bunuri în valoare de 1.000 de lei.Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru încălcarea prevederilor R.A.O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











