Serbare dedicată Sfântului Ierarh Nicolae la Grădiniţa „Familia“

gr2
Ca în fiecare an, în cadrul manifestărilor prilejuite de cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul municipiului Brăila, o delegaţie de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi preoţi din protoieria Brăila, s-au aflat în mijlocul copiilor de la Grădiniţa „Familia“ din cadrul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăila. Aici a avut loc tradiţionala serbare dedicată Sfântului Ierarh Nicolae.
Emoţionaţi şi plini de gingăşie, cei 35 de copii din grupa mică şi cea mijlocie, cu vârste între 3 şi 5 ani, au recitat poezii, au cântat şi s-au jucat alături de cadrele didactice şi oaspeţii veniţi la acest eveniment.La final, preoţii prezenţi au oferit copiilor daruri de la Moş Nicolae, între care căciuliţe, fulare, mănuşi, dulciuri şi fructe.Grădiniţa „Familia“ a luat fiinţă în toamna anului 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi este singura instituţie de gen din zonă care acceptă şi copii cu probleme speciale. Aici, sunt hrăniţi şi educaţi 35 de copii, iar cheltuielile sunt suportate de parohie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, donatori şi oameni de bine.Grădiniţa are un program prelungit, cantină proprie, iar copiii, împărţiţi pe două grupe, sunt îndrumaţi de trei educatoare şi un asistent social, care-i învaţă şi limba engleză.Copiii provin din toate mediile sociale, din familii cu posibilităţi materiale reduse, inclusiv familii de rromi şi familii monoparentale.La Grădiniţa „Familia“ sunt primiţi şi copii rămaşi în grija rudelor, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" td_gallery_title_input="Serbare dedicată Sfântului Ierarh Nicolae la Grădiniţa „Familia“ " ids="59499,59500,59501"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













