Slujbe în curtea bisericilor

Slujbe în curtea bisericilor
Slujbe în aer liber cu maxim 100 de persoane
Astăzi, când în calendarul ortodox este trecută pomenirea morților, iar cei care au persoane decedate în familie obișnuiesc să meargă cu colive la biserică, slujbele de citire a colivelor, dar și pomenile și parastasele s-au ținut în curtea bisericilor.
În vederea aplicării Îndrumărilor transmise către Eparhii de Cancelaria Sfântului Sinod, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în timp de epidemie, îndeamnă slujitorii şi credincioşii ca în aceste zile să intensifice rugăciunea personală, împreună cu ceilalţi membri ai familiei lor, înălţând un gând către Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul cadrelor medicale aflate în faţa unor provocări majore.
Totodată, slujitorii sunt rugaţi să ia măsurile necesare pentru protejarea propriei sănătăţi şi a familiilor lor, îndemnând totodată pe credincioşi să respecte normele de igienă prevăzute de autorităţile în domeniu.
Potrivit aceloraşi dispoziţii, Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă Sfântul Lăcaş (în altarul de vară, acolo unde există, în faţa bisericii sau în partea de miazăzi), respectându-se numărul de participanţi (max. 100) şi distanţa de protecţie între credincioşi. Având în vedere condiţiile meteo anunţate pentru finalul acestei săptămâni, recomandăm ca stihirile de la slujba Utreniei, precum şi pericopele Apostolului şi Sfintei Evanghelii din cadrul Liturghiei să fie citite.
Bisericile vor rămâne deschise zilnic pentru rugăciune individuală şi Taina Spovedaniei, păstrându-se distanţa între persoane conform normelor legale în vigoare. Credincioşii veniţi pentru a se spovedi vor aştepta în afara sfântului lăcaş.
Pentru Taina Botezului, cu excepţia cazurilor urgente, Arhiepiscopia Dunării de Jos recomandă reprogramarea acestora după Sfintele Paşti.
Înmormântările se vor oficia în aer liber, cu participarea doar a rudelor apropiate. Ofrandele de la slujba de pomenire vor fi ambalate şi distribuite în condiţii de strictă igienă.
Citește și:
- 13:46 - Parchetul păstrează secretul privind dosarul finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan
- 13:13 - Premieră în instanță: bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru agresarea unui medic în timpul serviciului
- 13:12 - Piedone a depus la DNA prima plângere penală împotriva Oanei Țoiu: „Nu ne interesează numele minorilor, vorbim de copii. Este o rușine pentru statul român”
- 12:26 - Cât va ajunge să coste mielul de Paște? Fermierii au mărit prețul, odată cu creșterea cererii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











